Alexandru Soare, multiplul nostru campion în probele de fond, a reușit ceva rar în lumea atletismului românesc: să obțină pe plan național toate titlurile posibile, pe toate distanțele lungi. Săptămâna trecută, el a devenit campion național de maraton, iar acesta era singurul titlul care îi lipsea din palmares!
Alex a obținut medalii la CN atât pe pistă, cât și pe șosea (cros), indoor și în aer liber, la 3000 m, 5000 m, 10.000 m, semimaraton, ba chiar și la 1500 m (distanță de semifond) în urmă cu câțiva ani, plus multe victorii în curse importante, altele decât Campionatele Naționale.
De multe ori, îl vedem sâmbăta, duminica sau de sărbători alergând și întinzând pasul sub presiunea cronometrului ce-l are la mână, prin parc, prin mulțimea ieșită la plimbare și distracție. Toate succesele lui se datorează unor astfel de sacrificii pe care le face, profesionalismului care îl caracterizează și care pentru toată suflarea CSM Bacău are putere de exemplu.
Din toată inima, îi spunem doar FELICITĂRI!, Alex!
„Această medalie vine fix în ziua în care se împlinesc 13 ani de când lucrez cu antrenoarea mea Cristina Ioana Alexe . Pe această cale vreau sa ii mulțumesc din suflet pentru toată această perioadă în care a fost lângă mine și pentru tot suportul și susținerea necondiționată”, ne-a transmis Alex Soare, după Naționalele de la Timișoara.