CSM Bacău – Potaissa Turda 31-39 (18-18) / Liga Zimbrilor, et. 7

In fața unui public extraordinar și a unui tablou frumos, pictat de cele 500 de seturi de bastoane gonflabile impărțite de Csm Bacău, primilor sosiți la sală………CSM Bacău – Potaissa Turda 31-39 (18-18) / Liga Zimbrilor, et. 7
Ne așteptam la un meci greu, dar nu chiar atât de greu. Turda a debordat de energie și inspirație, având trei jucători cruciali în obținerea succesului: golgeterii Cristi Ghiță și Dragoș Hanțaru și portarul Mihai Popescu.
Lor le-a ieșit cam tot, mai ales în repriza secundă. De partea cealaltă, greșelile și ratările de pe semicerc au abundat după pauză. Destul de neașteptat, după ce, în repriza întâi, CSM Bacău reușise să se adune, atunci când Turda condusese la un moment dat cu patru goluri avans – 12-8, terminând prima parte la egalitate.
Dar existau niște semnale clare că urma urgia: Popescu apărase trei 7 m într-un interval de doar câteva minute, iar Ghiță își dăduse drumul la braț. Un echilibru relativ s-a menținut și în primele 12 minute după întoarcerea de la vestiare, când Turda avea un avantaj de doar două goluri, 25-23.
Moment din care CSM Bacău s-a prăbușit, iar oaspeților le-a reușit cam orice. Diferența maximă a ajuns la 10 goluri (37-27, 38-28). În disperare de cauză, antrenorul Leonard Bibirig a încercat și atacuri cu șapte jucători și poarta goală, dar n-a mers, noi primind două goluri de la distanță din mingi recuperate, plus că am scăpat de alte două sau trei. De la gazde, doar Belchite a mai ținut steagul sus în ultimele 15 minute, cu aruncări și pase foarte bune.
La CSM Bacău a debutat polonezul Lukasz Rogulski, fără a ieși cu ceva în evidență. Desigur, va mai dura un pic până să se adapteze la noua sa echipă.
Publicul a fost din nou la superlativ, vulcanic atunci când erau speranțe de victorie și calm, civilizat, atunci când orice speranță căzuse. Îi mulțumim și ne pare rău de rezultat. Vom încerca să scoatem punctele pierdute de la Vaslui, peste exact o săptămînă.
Marcatori
– CSM Bacău: Esteki 7, Dospinescu 6, Belchite 5, G. Bujor 4, Costea 2, Ushal 2, Stănescu 1; antrenor – Leonard Bibirig;
– Potaissa Turda: Ghiță 15, Hanțaru 7, Dumitriu 4, Ghivil 4, Thalmaier 3, Kbilashvili 3, Talas 1, Popescu 1, Pop 1; antrenor – Horațiu Gal.
Scroll to top