Campionul mondial la sărituri în apă de la mare înălțime, Constantin Popovici, și antrenorul său Adrian Gavriliu au fost vizitați în cantonamentul din Florida de cunoscutul boxer profesionist băcăuan Ronald „The Thrill” Gavril. Rolly a cucerit nu demult centurile reunite NABF și Latin WBA la categoria semi-grea. Reamintim, el a fost de două ori challenger la titlul mondial WBC al categoriei superwelter.
Ca amator, la nivel de tineret, el a fost medaliat mondial și european, iar titluri de campion al României, la toate nivelurile de vârstă, are multe. Nimeni nu poate aprecia mai mult curajul de a sări de la 27 m decât un mare boxer, de aceea Rolly, când a citit de cantonamentul celor de la CSM Bacău in Florida, a venit special pentru a-i întâlni. A și spus lumii întregi despre asta.
Frumos gest. Frumoasă echipă https://scontent.fotp3-3.fna.fbcdn.net/…/336874111… Iată cuvintele lui Rolly: ”Salutare tuturor! Sunt foarte bucuros că astăzi am avut ocazia să asist la antrenamentul unui campion mondial care reprezintă România cu succes la nivel internațional. Este vorba despre Constantin Popovici, primul român care a reușit să obțină locul 1 la o etapă din Red Bull Cliff Diving World!
Văd cu mândrie că steagul orașului meu natal, Bacău, este prezent și în această fotografie. Este o dovadă clară că România are oameni talentați și capabili să reprezinte țara cu succes în orice domeniu.
Mă inspiră enorm pasiunea și determinarea lui Constantin și a celorlalți sportivi care au reușit să ajungă la nivelul de campionat mondial. Este o lecție valoroasă pentru toți cei care își doresc să își urmeze visurile și să ajungă la performanțe de top.
Să ne mândrim cu oamenii noștri talentați și să îi susținem în continuare în ceea ce fac. Bravo, Constantin, și mulțumesc pentru inspirație! ”
De fapt, fără a fi prieteni, cei doi se cunoșteau dinainte, deoarece, Constantin Popovici s-a pregătit mulți ani în Bacău și chiar a fost legitimat în acea perioadă la SCM. Îi mulțumim lui marelui boxer pentru vizită și peste ceva vreme poate ne vom reîntălni în Bacău, cu el în postură de mare antrenor.