CSM Bacău și-a premiat cei mai buni sportivi din acest an calendaristic, în fața unora dintre cei mai importanți oameni ai orașului. ”Suntem printre cele mai puternice cluburi din provincie, având 14 secții și, de curând, o colaborare cu secția de volei a clubului Știința, adică putem spune că avem și o echipă de volei de prima ligă. Clubul a avut în 2022 cel mai mare buget din istoria sa”, a spus directorul Adrian Gavriliu. Iar asta deoarece, lupta politică a fost lăsată la o parte, iar Consiliul Local Bacău și Primăriia au sprijinit clubul.
Pentru ca audiența să fie mai relaxată în timpul premierii, gala a fost precedată de un recital foarte frumos de colinde susținut de ”profesioniști” de la Colegiul „George Apostu”, un trio de voce, vioară și violoncel.
Au urmat mențiunile pentru jocurile sportive: echipa de handbal de primă ligă (locul 8 în clasamentul la zi) – reprezentată de antrenorii Sandu Iacob și Alexandru Acsinte, echipa secundă de handbal (Div. A) – antrenor George Călin; echipa de handbal feminin (Div. A- loc 5 și CN Junioare 1 – loc 1) – antrenori Adi Brezan și Costel Petrea; echipa de fotbal, loc 3 în L3 (echipă retrogradată de pe locul 9, în primăvară, reprimită în L3), socotită revelația anului – antrenori Cristi Popovici, Codrin Mindirigiu, Gheorghe Penoff, manager Dragoș Boboc.
După care a început efectiv premierea. În ordinea inversă a clasamentului, pe care vi-l prezentăm în continuare. În paranteză, a fost trecut, alături de disciplina sportivului, antrenorul său.
ToP 10 CSM Bacău
1. Cosmina Pană (haltere) – 3 medallii de argint la Campionatele Europene de Tineret U23; un loc 6 la CM Senioare; antrenori – George Călin, Ion Călin;
2. Igor Botez (lupte greco-romane); antrenor – Irinel Botez; loc 5 la CM U20, loc 5 la CE U20.
3. Mircea Croitoru (judo, Aurel Chelariu) – 2 medalii de bronz la Cupa Europei;
4. Alexandru Nicolae Soare (atletism, Cristina Alexe)
5. Alice Halmac (haltere, George Călin) + Ionuț Mereuță (lupte, Irinel Botez)
6. Theodor Vlad (tir cu arcul, Geanina Ivu) + Federica Apostol (atletism, Aura Balaban)
7. Daniel Martin (înot, Iulian Matei), Carol Cojocaru (înot, Iulian Matei)
8. Cezar Buzdugan (kick-box, Dorinel Mardare), Florin Matei (kick-box, Dorinel Mardare)
9. Andrei Buga (judo, Aurel Chelariu), Dragoș Draga (lupte, Irinel Botez)
10. Alessandra Moldovean (sărituri în apă, Mihaela Neagu), Giulia Mihai (judo, Dorin Cruceanu)
Aceștia au fost cei mai buni sportivi ai noștri, dintre cei peste 400 pe care îi avem legitimați.
Precizăm că halterele au fost mai mereu în top, iar în ultimii ani nu au lipsit Cosmina Pană – numărul nostru 1, și Alice Halmac, ambele cu titluri de campioană (asta nici nu se mai discută, la valoarea lor), dar cu un mare plus la Europene – 3 locuri 2 pentru Pană, două locuri 5 pentru Halmac.
Igor Botez a fost la un mic pas de medaliile de bronz la Europenele și Mondialele de Tineret. Pe plan intern, a spulberat tot, inclusiv la Seniori, el fiind cu 3 ani mai mic decât limita de vârstă a acestei categorii de vârstă.
Mircea Croitoru s-a afirmat la turnee ale Cupei Europei, obținând două medalii de bronz, o performanță onorantă și dificil de obținut la categoria grea, în fruntea căreia s-a situat pe plan național, având o concurență extrem de puternică.
De fapt, toți sportivii noștri din Top 10 sunt cel puțin campioni naționali. O mențiune specială pentru Alex Soare (”cel care aleargă mai mult decât toți ceilalți sportivi ai clubului la un loc” – Adrian Gavriliu dixit), fondistul cel mai bun al României de ceva ani încoace. A suferit o accidentare ce l-a ținut departe de multe competiții, dar a izbutit în 2022 o serie de 5 recorduri personale, inclusiv unul în proba-brobelor, maratonul (cu a cincea performanță românească all time) – iar asta în urmă cu trei săptămâni.
Felicitări, din suflet, tuturor. Le dorim acestor minunați sportivi să o țină tot așa, ca să-și cucerească o faimă pentru tot restul vieții lor. LA MULȚI ANI!
S-au întins mâinile
Conducerea CSM Bacău a acordat distincții și colaboratorilor săi importanți, în semn de mulțumire și de considerație și trecându-se peste orice adversitate de ordin politic.
Primii au fost membrii Consiliului de Administrație al CSM Bacău – Radu Hermeziu, Vlad Alexandru Fesan, Andrei Enache, Lucian Întuneric, Dragoș Boboc. Radu Hermeziu a declarat: ”Îl felicit pe dl. Gavriliu pentru reușitele din acest an și pentru această gală. Țin să-i mulțumesc în mod deosebit dlui. viceprimar Liviu Miroșeanu pentru sprijinul pe care l-a acordat CSM Bacău. Este un om care ține, mai presus de orice, cu Bacăul și cu sportul. Cum, la fel, trebuie spus că nimic nu s-ar fi putut face fără dl. primar Lucian Stanciu-Viziteu, cel care are cuvântul decisiv în ceea ce privește bugetul clubului”.
După membrii CA al CSM Bacău au primit plachetele și fanioanele din partea clubului insp. școlar gen. – Anca Egarmin (foarte important sprijin ISJ și al directorilor de școli și licee pentru CSM!), directorul Bazinului Olimpic – Daniel Roșu, consilierii locali Adrian Mocanu, Laur Șova, Dan Bitire și Cristinel Manolache, reprezentantul sponsorului Simba Invest – Cătălin Tarcău, managerul public al municipiului – Ciprian Piștea.
În fine, s-a ajuns la „grei”.
Viceprimarul Liviu Miroșeanu a subliniat rolul sportului pentru sănătatea și bunăstarea unei comunități, afirmându-și din nou sprijinul pentru sportivi, antrenori și, în general, pentru proiectele CSM Bacău, dar subliniind că sportul băcăuan are mare nevoie de investiții în bazele de concurs și pregătire, iar el și colegii săi vor susține aceste proiecte.
Primarul Lucian Stanciu-Viziteu a fost prezentat de directorul Gavriliu, care a spus la început „mi-e greu” (marile asperități dintre cei doi sunt de notorietate și au ieșit la iveală în presă și social media, însă nu doar acolo), dar a încheiat cu ”trebuie să recunosc că am avut cel mai mare buget din istorie, iar asta s-a putut doar cu sprijinul consilierilor locali și al primarului”. A fost ca o mică scenetă între cei doi, cu primarul spunând ironic că „n-o să mai fac”, la care Gavriliu s-a strecurat prompt la microfon cu un „nu cred!”, spre amuzamentul asistenței. Primarul și-a reiterat sprijinul pentru CSM Bacău și a felicitat clubul pentru succesele din ultimul an. Dar a reamintit că a pus o condiție, ca în anul următor o parte din finanțarea clubului să provină din mediul privat, pentru ca mai mulți bani din bugetul local să poată fi investiți în construirea de baze sportive. Aici putem veni cu un comentariu: este greu de crezut că cei 95% dintre antreprenori care n-au dat niciodată niciu leu pentru sport sau pentru altceva timp de trei decenii, invocând tot felul de piedici (primarii, legislația, antrenorii etc.) își vor schimba atitudinea acum, indiferent de cât de fierbinți și de multe vor fi apelurile la patriotism local sau rugămințile venite dinspre sport.
Președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, tocmai venea de la gala de premiere a sportivilor din tot județul, dar și al olimpicilor (premiile au totalizat peste 100.000 euro), gală al cărei inițiator a fost, din 2021. Fervent participant la crosurile populare și la cele de veterani, Ivancea i-a felicitat pe sportivi din perspectiva cuiva din aceeași castă. Și a amintit de proiectele concrete ale CJ privind bazele sportive un excelent și modern parc sportiv este pe planșele proiectanților, domnia sa luptându-se cel mai mult pentru ca acest proiect să devină realitate.
Una peste alta, a fost frumos. Încă o dată, le dorim sportivilor și antrenorilor noștri, stafului administrativ și politicienilor care ne sprijină, mediului de afaceri – sănătate, noroc și bucurii împreună cu familiile lor.
LA MULȚI ANI!, tuturor.