Gazdele au avut la dispoziție 25 de secunde pentru a înscrie un gol victorios, dar CSM Bacău s-a apărat cu toată ardoarea, menținând egalul și câștigând, în premieră, un punct într-o deplasare la o formație bucureșteană!
A fost un punct pe deplin meritat, după cum s-a desfășurat partida. Echipa noastră s-a aflat mai mult timp la conducere (a avut chiar și patru goluri avantaj, 16-20, 18-22), iar în ultimele zece minute, atunci când Steaua a răsturnat scorul, a avut puterea psihică să recupereze de la 27-25 în favoarea bucureștenilor (min. 53).
Din toate acestea, se compune deja imaginea de ansamblu a partidei: un meci echilibrat, imprevizibil, tensionat, cu ritm de joc foarte ridicat. E drept, au fost și multe greșeli de ambele părți, uneori comise alternativ în cascadă, în contrapardidă cu unele perioade în care golurile s-au succedat la 25 de secunde sau chiar mai repede. Au fost însă și jucători care au jucat ireproșabil, conform statisticilor. Iar în fruntea lor – Lukasz Rogulski, ceilalți fiind tot de la CSM Bacău – M. Bujor, Serhel și Dobrincu. Meci bun și pentru portarul Ștefan Grigoraș.
Marcatori
– Steaua: Tărâță 8, Ghionea 7, Milosevic 4, Ungureanu 3, Grbovic 3, Bizău 2, Neagu 1, Constantina 1; antrenor – Stephane Plantin;
– CSM Bacău: Rogulski 7, Dospinescu 5, Esteki 4, I. Stănescu 3, M. Bujor 2, Serhel 2, Dobrincu 2, Grigoraș 1, Virbauskas 1, Ushal 1, Ganchev 1; antrenor – Leonard Bibirig.
Grație acestui egal, am urcat pe locul 7, cu 15 puncte (la egalitate cu CSU Suceava, dar golaveraj superior) pe care nu-l putem pierde indiferent ce va face Focșaniul la Cluj! Pe 30 noiembrie, la ora 17, avem meci acasă cu U Cluj. Teoretic, la finalul turului am putea fi pe locul 6! Dar, oricum, locul 7 deja este cel mai bun la finalul turului, de la promovarea noastră în Liza Zimbrilor, în 2018.
Bravo, băieți! Hai Bacăul!