U Cluj – CSM Bacău / Liga Zimbrilor, et. 22, duminică 27 marite, ora 17.00
În cele cinci etape rămase, U Cluj poate recupera, teoretic, avansul de 11 puncte pe care CSM Bacău îl are în fața sa, iar asta ar însemna trimiterea echipei noastre pe un loc direct retrogradabil. Nu-i vorbă, Clujul are în continuare un program dificil și e greu de crezut că va obține 4 victorii, iar CSM Bacău niciuna. Pentru CSmei este totuși bine să sufle în iaurt și să obțină victoria la Cluj. Sigur, este ușor de spus și mai greu de făcut.
În ciuda punctajului modest pe care îl are, U Cluj nu joacă rău și are un antrenor ambițios, pe Marius Stavrositu, care s-a angajat într-o strategie pe termen lung de realizare a unei echipe performante. Bacăul, fiind doar cu două poziții mai sus, pare o țintă mult mai ușoară decât altele. Pe de altă parte, CSM Bacău este un adversar periculos pentru oricine și dacă ar obține victoria la Cluj, asta nu ar fi o surpriză.
Liga Zimbrilor se reia după o pauză de o lună, cauzată de meciurile pe care prima reprezentativă le-a avut în preliminariile Campionatului Mondial. Etapa a 23-a este probramată pentru 2 aprilie, când CSM Bacău va primi vizita Politehnicii Timișoara.