CSM Bacau - Handbal - antrenament-02

Primul antrenament al handbaliştilor în 2022

Toţi jucătorii din lotul CSM Bacău au fost prezenţi la primul antrenament din acest an calendaristic, desfăşurat sub conducerea antrenorului secund Alexandru Acsinte. De la următoarele antrenamente, va fi prezent şi antrenorul principal, Sandu Iacob, care pregăteşte şi naţionala Georgiei şi care a avut la cârma acesteia, de curând, partide în cadrul preliminariilor CE 2024 (22-22 şi 23-30 cu Finlanda).
Atmosfera a fost una optimistă, graţie faptului că jucătorii şi-au primit în decembrie salariile restante şi au petrecut sărbătorile de iarnă mai puţin îngrijoraţi.

Altminteri, primul antrenament a fost destul de solicitant, deşi Sandu Acsinte l-a început lejer. Jucătorii au răspuns bine solicitărilor, deoarece în timpul vacanţei nu s-au detat exceselor, păstrându-şi tonusul.
Reamintim, campionatul se va relua pe 3 februarie, când CSM Bacău va juca pe propriul teren cu Minaur Baia Mare. Restanţa cu Dinamo, în deplasare, a fost fixată de FRH pentru data de 8 februarie.

Scroll to top