CSM Bacau - Natatie - Sarituri in apa

Pricepuți și săritori, ca nimeni alții

CSM Bacău a cucerit 2 medalii de aur și 5 medalii de bronz, la Campionatele Naționale de Juniori C și D.


Titlurile naționale au fost câștigate de Adrian Chiriac (antrenat de Mihaela Neagu), la Platformă și Trambulină 3 m. Tot el a ocupat locul 3 la Trambulină 1 m.
Trei medalii de bronz (probele de Platformă, Trambulină 3 m și Trambulină 1 m), la Junioare C, i-au revenit Alessandrei Moldovean, pregătită de aceeași Mihaela Neagu.A cincea medalie de bronz pentru CSM Bacău a izbutit-o Teodora Florescu (Junioare D), la Trambulină 1 m.


Bravo, tuturor!


Trebuie precizat că aceste Naționale s-au desfășurat într-o organizare perfectă, fără fisură, în care absolut toate măsurile anti-Covid au fost respectate de toată lumea implicată.
Din păcate, asta a însemnat și un concurs fără public, nici în timpul probelor și nici la festivitățile de premiere. Iar încurajările din tribună înseamnă extrem de mult pentru încrederea în sine a acestor sportivi, care într-o secundă trebuie să dea dovadă de o concentrare și o viteză de reacție incredibile. Chiar și-așa, având și pregătirea mult afectată în lunile situației de urgență, nivelul competiției a fost unul bun.

Felicitări tuturor antrenorilor și oficialilor FR Natație, care au organizat CN Juniori C+D!

Scroll to top