CSM Bacău – CSM Ploieşti 38-46 (11-15, 13-17, 14-14) . CN Juniori 3, et. 10
Formaţia ploieşteană, însoţită de o puternică galerie formată din părinţii propriilor jucători, era favorită la victorie, graţie invincibilităţii sale de până acum, probată inclusiv prin victoria din tur împotriva CSmeilor noştri. In timp ce oaspeţii au avut soluţii pentru toate posturile, antrenorul Adi Brezan a contat cu adevărat doar pe un nucleu de cinci jucători, ceilalţi din lotul său mai având de acumulat experienţă. Cu toate acestea, meciul a fost echilibrat şi doar norocul i-a ajutat pe ploieşteni să nu piardă repriza a treia. Nota bene, din această cea mai dificilă partidă din serie nu am ieşit cu mâna goală, ci cu un punct, cuvenit pentru remiza din repriza a treia.Vestea bună este că echipa băcăuană a impresionat plăcut, cucerind aprecieri inclusiv de la antrenorii lui CSM Ploieşti. Şi, trebuie să spunem din nou, Dinu şi Butnaru au fost, de departe, cei mai buni de pe teren. Dar toată formaţia noaştră a făcut progrese remarcabile într-un timp relativ scurt, de doar câteva luni. “I-am felicitat pe jucătorii mei pentru felul în care s-au luptat azi. Au avut atitudinea unor viitori profesionişti. Din păcate, ei sunt în clasa a 8-a şi îşi vor intensifica pregătirea şcolară pe măsura apropierii examenului de capacitate. Deja s-au înmulţit învoirile, pe motiv de pregătire la limba română sau la alte materii. Să sperăm că toţi vor ieşi din perioada examenelor cu aceeaşi dorinţă de a se antrena bine şi de a progresa”, ne-a declarat antrenorul Adi Brezan.
Marcatori
CSM Bacău – Butnaru 15, Dinu 9, Mihalcea 6, Lazăr 4, Şerban 4; antrenor – Adi Brezan
CSM Ploieşti – Popescu 11, Constantin 9, Roşu 8, Grigore 8, Sbârnău 7, Costache 2, Duţă 1; antrenori – Ramona Ştefan, Romeo Ştefan.
Ocupăm locul 3 în Seria C, după echipele din Ploieşti şi Buzău, iar următorul meci îl vom avea la Focşani, pe 6 februarie.