Judoka de la CSM Bacău au izbutit săptămâna trecută performanțe deosebite în competiții internaționale.
Mircea Croitoru, unul dintre cei mai buni judoka ai României la ora actuală, a cucerit argintul la Sarajevo European Open, o competiție de mare anvergură din cadrul circuitului continental.
Alți doi elevi ai antrenorului Aurel Chelariu, frații Andrei și Ștefan Buga, s-au remarcat la Turneul Internațional de Judo Cupa „Temerarul”, de la Sibiu, la care au participat sportivi din opt țări: Bulgaria, Italia, Austria, Cehia, Rep. Moldova, Ucraina, Azerbaidjan și România.
Andrei Buga a cucerit medalia de aur la cat. 73 kg Cadeți și bronzul la Juniori. Ștefan Buga – medalie de argint la Cadeți.
Felicitări, tuturor, pentru aceste peformanțe și pentru multele anterioare, și le urăm s-o țină tot așa!