Liga Zimbrilor, et. 9, CSM Bacau – Minaur Baia Mare (sâmbătă, 10 nov. ora 15.00) / Totul pentru victorie!

Oaspeţii noştri sunt cotaţi cu şanse mai mari la victorie, Minaur făcând parte din plutonul care vizează o poziţie cât mai bună în play-off. “Nu suntem favoriţi nici de data aceasta, dar cu atât mai mult ne dorim victoria, pentru a adăuga in zestrea noastră puncte care n-ar fi fost prevăzute de către specialişti. Jucăm bine pe teren propriu, iar asta in mare măsură şi datorită publicului spectator. Apropiaţii noştri din tribune ştiu să ne mobilizeze, iar noi ne simţim datori faţă de ei să jucăm la maximă capacitate. Avem nevoie mare de publicul nostru, ne dorim ca suporterii să vină mulţi în tribună şi să trăim împreună bucuria unui succes”, ne-a declarat antrenorul Eden Hairi.

Pentru meciul cu Minaur Baia Mare, din lotul nostru va lipsi portarul Eugen Crăciunescu, accidentat. S-a recuperat însă, mai repede decât era preconizat, Răducu Tamaş. De asemenea, faţă de meciul de la Călăraşi, între CSmei a apărut pivotul Pavel Maksimov. Pivot va fi şi Păunescu, în ciuda întinderii suferite în urmă cu două zile, dar care n-a fost atât de gravă cum părea iniţial. In mare, lotul pentru etapa a 9-a va fi următorul: Tamaş, Freiwald, Păunică, Juverdianu, Gal, Tudorancea, Serhel, M. Cotinghiu, Maksimov, Păunescu, Bologa, Sadoviy, Anton, Tărâţă, G. Cotinghiu.

Scroll to top