Handbal - CSM Bacau

În loc de optimi de finală

Conform unei programări inițiale, astăzi ar fi trebuit să se dispute meciul CSM Bacău – CSM Făgăraș, din cadrul optimilor de finală ale Cupei României ”Fan Courier”. Această fază a competiției a fost amânată pentru luna aprilie. Între timp, România va disputa meciurile cu Macedonia din preliminariile CM 2023. Îl avem, printre cei selectați în lotul reprezentativ, pe Eduard Iordachi.

Și mai avem un jucător de prim-plan în campionatul românesc, pe Gabriel Bujor. Conform datelor centralizate de www.handbalmania.ro, extrema-dreapta băcăuană conduce în clasamentul golgeterilor Ligii Zimbrilor, cu 130 de goluri. Bravo, Gabi!

Și mai este de observat că între primii zece marcatori ai campionatului intern se mai află jucători care au evoluat fie la CSM Bacău, fie la Știința, unii în perioade definitorii pentru cariera lor sportivă. Astfel, pe locul 3 se află Adrian Tîrzioru – 120 goluri; pe 4, Alexandru Tărâță – 106 goluri; pe 5, Dragoș Hanțaru – 101 goluri; pe 7, Cristian Ghiță – 92 goluri.

Scroll to top