În plan este atacarea barajului de promovare în Liga Florilor, pentru sezonul 2023-2024, așa cum au anunțat susținători ai formației din Consiliul Local. Dar, pentru o ascensiune de pe locul 5 pe locul 1 sau 2, lotul trebuie întărit și reașezat.
Reamintim, CSM Bacău a ocupat locul 5 (din 10) la prima sa participare în Divizia A. În urmă cu nici o săptămână, fetele noastre – în linii mari aceleași care au evoluat la Senioare -, au ocupat un onorant loc 4 la Turneul Final al Campionatului Național de Junioare 1. Jucătoarele evidențiate la cele cinci meciuri disputate au fost Miruna Poiană-Țârdea, Ana Maria Sofron, Ingrid Todeilă, Daria Bârsan și Marina Măgirescu.
Echipa noastră a fost însoțită, ca întotdeauna pe parcursul ultimilor patru ani, de o galerie formată din părinții jucătoarelor sau chiar din familii întregi, în cazurile unor handbaliste.
Le mulțumim părinților pentru efort și colaborare! Cum, de asemenea, apreciem Federația Română de Handbal și factorii responsabili din Turda pentru reușita acelui Turneu Final de Junioare 1, o competiție dominată de transparență și corectitudine, unde jucătoarele, antrenorii și publicul venit din alte părți s-au simțit bine.
Coborând cu picioarele pe pământul de-acasă, de-acum vom privi doar înainte, spre piscuri mai înalte. Hai Bacăul!