Tamaş si Tărâţă, printre laureati
Ultimul meci pe puncte al competiţiei organizate de clubul nostru, HC Buzău – CSM Reşiţa, s-a încheiat cu o remiza dramatică, 26-26 (13-12). Prim-divizionara a egalat de la 4 goluri in spate in ultimele 3 minute, iar cu o fractiune de secunda după sirena de final a înscris pentru o victorie care n-a mai fost. De reţinut însă spiritul de luptă al Reşiţei, profitând însa şi de faptul că doar cu 3 ore mai devreme Buzăul se întrebuinţase serios în disputa cu CSM Bacău.
După acest meci, în care a fost stabilită configuraţia locurilor 3 şi 4, a avut loc festivitatea de premiere. Doi dintre jucătorii noştri, Răducu Tamaş şi extrema Alexandru Tărâţă au primit distincţia de “Cel mai bun portar” şi, respectiv, “Golgeter al turneului”.
Dacă în cazul lui Tărâţă, criteriul de numire a fost pur obiectiv (24 de goluri marcate în 3 meciuri), în cazul lui Tamaş s-a luat în calcul evoluţia sa în întregime bună din meciurile-test cu CSU Suceava si HCM Buzău, paradele sale contribuind în bună măsură la victoriile CSM Bacău.
Au mai fost portari cu o evoluţie foarte bună (Erhan – Suceava, Bobeică – Buzău, Freiwald – CSM Bacău, şi, mai ales, Dumitrache – Reşiţa), dar parcă niciunul cu o prestaţie atât de decisivă. Titlul de “Cel mai tehnic jucător” i-a revenit lui Alexandru Asoltanei (HC Buzău).
Echipele au primit cupe şi diplome care au atestat locul ocupat în următorul clasament:
• CSM Bacău 3 3 0 0 9
• CSU Suceava 3 2 0 1 6
• HC 2012 Buzău 3 0 1 2 1
• CSM Reşiţa 3 0 1 2 1
CSM Bacău II a evoluat în afara competiţiei, ultimul său rezultat fiind 20-29 cu CSM Bacău I.
autor: consilier media – Cornel Pinter