CSM Bacău nu va avea la Călăraşi una dintre piesele sale grele, pe portarul Răducu Tamaş. Acesta a suferit o entorsa la ultimul antrenament; initial nu părea ceva serios, dar s-a dovedit că era. În aceste condiţii, titular între buturi va fi Richard Freiwald, iar ca rezervă Eugen Crăciunescu – el însuşi incomplet refăcut după accidentarea suferită în meciul de campionat cu Dinamo. Altminteri, este şi o veste bună: foarte probabil, Viacheslav Sadovyi va debuta într-un meci oficial al CSmeilor. Interul-dreapta ucrainean nu este nici el la potenţial maxim, după intervenţia chirurgicală suferită vara aceasta, dar se integrează din ce în ce mai bine în angrenajul echipei, iar meciul de la Călăraşi va grăbi acest proces. Cel mai probabil, lotul care va face vineri deplasarea pentru meciul din et. a VIII-a va fi următorul: Freiwald, Crăciunescu, G. Cotinghiu, Tărâţă, Sadovyi, Tudorancea, Serhel, M. Cotinghiu, Bologa, Anton, Păunescu (foto), Păunică, Juverdianu, Dima. Antrenorul Eden Hairi este conştient că va avea în faţă o echipă puternică şi cu mari ambiţii. De altfel, nemulţumiţi de rezultatele din primele şapte etape (3 victorii, 3 egaluri si 1 infrângere – locul 6 în clasament), conducatorii Dunării l-au înlocuit pe antrenorul Adrian Petrea cu tehnicianul ucrainean Serhyi Bebeshko. “Eu îmi doresc un meci bun şi, de ce nu?, să facem o surpriză. Faptul ca suntem cotaţi cu şansa a doua s-ar putea să ne favorizeze”, ne-a transmis antrenorul Eden Hairi.