Cupa României pentru Seniori, de la Bascov, a relevat forma bună a halterofililor de la CSM Bacău, pregătiți de George și Ion Călin.
Merită evidențiată revenirea la cote înalte a lui Ionuț Ilie și menținerea în top a ,Cosminei Pană, care au dominat clar categoriile lor de greutate, cucerind aurul. Iar când spunem „dominat”, trebuie să precizăm că la Cupa României se acordă medalii doar la Total, dar Ionuț și Cosmina ar fi câștigat competiția și la Smuls și la Ridicat, separat.
„Așteptăm o revenire pe plan internațional a lui Ionuț Ilie, la nivel de Seniori, adică o medalie la Europenele de Seniori”, ne-a transmis antrenorul George Călin.
Reamintim, Ionuț Ilie a fost campion continental de Tineret, sub culorile CSM Bacău, dar a cucerit și alte medalii prețioase, la nivel de juniori, pentru clubul nostru sau pentru alte grupări sportive din oraș.
Aproape de aur a fost și Gabriela Daviduță, dar ea a ratat o încercare importantă la unul dintre stiluri și a fost nevoită să se mulțumească cu argintul. „Se întâmplă și celor mai buni, iar Gabriela rămâne cea mai bună”, a comentat George Călin.
În fine, Ionela Nanu, o ridicătoare de cursă lungă a clubului nostru, un exemplu de seriozitate și perseverență, a cucerit medalia de bronz.
FELICITĂRI, tuturor, și MULT SUCCES la Europenele de Tineret și Juniori din Polonia, din noiembrie