CSM Bacău – CSM București 25-24 (13-10) / Liga Zimbrilor, et. 11
Partida a fost destul de zgârcită în goluri, deoarece apărările s-au luptat ca la Mărășești, iar portarii au fost în formă. Pe lângă toate acestea, oaspeții au mai avut și o sumedenie de aruncări în bară. Cei doi antrenori, Sandu Iacob și Eliodor Voica ceruseră câte un time-out până în min. 12, nedorind să-și scape adversarii din mână. Drept urmare, cifrele au fost apropiate pe tabela de marcaj, cu băcăuanii având mereu inițiativa. La pauză, diferența a fost de trei lungimi, grație unor goluri ușoare izbutite de G. Bujor.În repriza secundă, când cursele dintre cele două semicercuri au devenit mai dese și alerte, CSM Bacău izbutește o desprindere de 5 goluri (17-12, min. 37), dar bucureștenii au recuperat rapid până la 2-3 goluri. Cu 150 de secunde înainte de final, scorul era 25-22 și se părea că gazdele sunt sigure de victorie. Ungureanu reduce diferența la două goluri și dezastrul pare a lovi CSM Bacău, care în ultimul minut rămâne cu un om mai puțin pe teren. Tărâță reduce diferența la minim, iar Bucureștiul are 25 de secunde pentru a recupera mingea și a egala, apărându-se om la om, pe tot terenul. Din fericire, Serhel obține un fault, Dospinescu și Rotaru țin bine mingea, timpul se scurge, iar meciul se termină cu 25-24.
Bucurie mare în tabăra gazdelor. Explicabil, ținând cont de disperarea din ultimul minut. Ratarea victoriei i-ar fi avut drept vinovați doar pe jucătorii băcăuani, deoarece deciziile de arbitraj au fost corecte, A. Gherman și I. Aldica dovedindu-se mai catolici decât Papa.
Jucător al meciului (primind sticla de vin personalizată de la însuși președintele Remax Wellcome, Cosmin Chiribău) a fost desemnat, din nou, portarul Vlăduț Rusu, după o prestație absolut remarcabilă. Opțiunea a doua ar fi fost Mihai Bujor, la cel mai bun meci al său din acest campionat. Dar toată echipa noastră, împreună cu banca tehnică, merită un milion de laude și felicitări.
Marcatori
CSM Bacău – M. Bujor 10, G. Bujor 5, Dospinescu 4, Coric 2, Stănică 2, Serhel 1, V. Rusu 1; antrenor – Sandu Iacob.
CSM București – Szasz 4, Ungureanu 4, Botea 3, Tărâță 3, Teixeira 2, Asoltanei 2, Turcu 2, Onyejekwe 2, Mitu 1, Aslanian 1; antrenor – Eliodor Voica.
În continuare, programul echipei noastre este infernal: pe 25 nov., meci cu Buzăul (d), iar apoi pe 2 decembrie cu Turda (a) și pe 5 dec. cu Steaua (a). Greu va fi și pentru adversari, așa că ne menținem optimismul. Hai Bacăul