CSM Bacău – CSU Știința București 28-23 (11-13) / CN Junioare 1, Turneul Final, etapa 1
Nu a fost un meci ușor, dovadă fiind scorul la pauză, defavorabil echipei noastre. Dar CSM Bacău a dominat clar repriza secundă, pe care a început-o cu 4 goluri, fără să primească vreunul. O nouă serie de patru am început-o când conduceam cu 16-15, stabilind diferența care avea să fie pe tabelă și la finalul meciului. Asta demonstrează, evident, că în primul rând apărarea a făcut o treabă excelentă, fără să diminuăm din meritele celeilalte fețe a victoriei – jocul în ofensivă.
Felicitări!!!
Marcatoarele echipei noastre: Daria Bârsan 11, Dinu 5, Poiană-Țârdea 5, Dany Bârsan 4, Ungureanu 1, Hermeziu 1, Păduraru 1, Sofron, Grădinaru, Bordeianu, Iordănescu, Solontanu, Iancu, Tabacaru, Anchidin; antrenori – Costel Petrea, Adi Brezan, Gabriela Manea.
Urmează cel mai greu meci din grupă, contra CSȘ 2 Baia Mare, care în primul meci a învins Sepsi Sf. Gheorghe cu 31-25. Dar, indiferent de rezultat, calificarea în semifinale se va juca pânâ în min. 60 al meciului al treilea, cel cu Sepsi. Hai Bacăul!