Astăzi, a apărut pe site-ul oficial al HC Dunărea Călărași informația că antrenorul Benone Armanu a devenit noul antrenor al acestei formații.
Domnul Benone Armanu nu a anunțat CSM Bacău despre decizia lui, pusă deja în aplicare, el incă aflându-se sub contract cu clubul nostru. Conducerea CSM Bacău va lua măsuri conforme regulamentelor în vigoare, prin sancționarea pecuniară și rezilierea contractului cu dl. Benone Armanu.
Felul în care dumnealui a plecat de la clubul nostru, este o altă încălcare de regulament, dintr-un șir mai lung.
Lipsa nemotivată de la antrenamente, lipsa de pe banca tehnică la meciurile oficiale, refuzul de a efectua anumite deplasări cu echipa, jignirea publică a unor colegi, a doctorului clubului – fac parte din șirul respectiv.
Afirmațiile acestea le facem pe baza referatelor înaintate conducerii de către consilierii secției de handbal și a colegilor jigniți. Ieșirea sa acuzatoare la adresa conducerii CSM Bacău, în mediul on-line – prin activarea bloggerilor aflați de ani buni în trena sa -, nu este decât o altă acțiune lipsită de profesionism, menită să inducă tensiuni în echipa noastră și în rândurile suporterilor.
Dl. Benone Armanu a declanșat astfel o campanie bazată pe adevăruri parțiale sau, altfel spus, pe minciuni prin omisiune.
Directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu, atacat și altă dată de acești acoliți ai dlui. Armanu, face următoarele precizări: „ Domnul Armanu a fost plătit regește pentru ceea ce a făcut la CSM Bacău. Nu i-am rămas datori, nici financiar, nici moral. Victimizarea nu își are locul. Din punctul meu de vedere, indisciplina și felul intrigant de a interacționa cu colegii săi de club îi anulează performanțele sportive. Am hotărât schimbarea lui și de la cârma echipei mari tot din motive de indisciplină. Dar și pentru că nu este un om care să își asume că a adus un antrenor de sacrificiu, sezonul trecut, căruia, după 14 înfrângeri consecutive, mi-am asumat eu neplăcerea să-i reziliez contractul. Pentru ca, apoi, domnul Benone să se erijeze în „salvator”. Salvator al unei situații pe care tot el a creat-o, prin influențarea a cinci jucători importanți de a se transfera la Călărași, în 2018. Să fie plecarea lui un bine (în dauna noastră) întors dlui. Armanu, de către același club din Călărași?
Îi doresc, totuși, succes în proiectele lui. Ii mulțumesc pentru colaborare, chiar dacă nu a fost cea mai bună iar dumnealui s-a folosit cât a putut de influențe și imixtiuni politice. Și sper ca așa cum eu am invățat, și el să fi invățat ceva din toată această experiență.
CSM Bacău merge mai departe cu toate pânzele sus! „