Aflați pe locul patru în campionatul Ligii a IV-a, elevii antrenați de Gheorghe Penoff desfășoară două antrenamente zilnice în vederea îmbunătățirii condiției fizice, dar și în vederea dezvoltării noilor tactici de joc.
De asemenea, fotbaliștii CSM au avut și un meci amical cu liderul ligii a IV-a, ACS Gauss, scorul final fiind: 3-3. Marcatori CSM: Antal, Gherman și Preda.
Următoarele jocuri de pregătire vor fi desfășurate cu echipele de juniori de la LPS Bacău.
„Ne pregătim pentru noul sezon care va începe pe data de 3 martie, unde suntem angrenați în 3 competiții: Liga a IV-a, Juniori 1 și Cupa României. Obiectivele noastre pentru acest sezon: câștigarea campionatului de Juniori 1, clasarea pe un loc cât mai bun în liga a IV-a și un parcurs cât mai lung în Cupa României.” – a declarat antrenorul, Gheorghe Penoff.
Galerie foto: aici.