CSmeii noștri au deschis scorul pe terenul formației care conduce Seria 2 a L3, după un gol frumos al lui Priboi. Totul pe fondul unui joc deschis, practicat de două echipe bine pregătite din punct de vedere fizic. Gazdele au reușit să răstoarne scorul, dar, cu cinci minute înainte de intrarea la cabine, CSM Bacău a înscris un nou gol frumos, prin Cozma, stabilind un egal echitabil.
Echipa cu care antrenorul Cristi Popovici a evoluat în prima repriză: Grosz – Sahru, Adăscăliței, Ursu, Strat, Asofiei, Aeroaiei, Săvoaia, Priboi, Cozma, Ștefănescu.
După pauză au intrat pe teren toți jucătorii din lotul CSM Bacău. Nu s-a mai marcat, deși cele două echipe s-au străduit din răsputeri. Nu-i nimic, timp mai au, deoarece urmează sâmbătă, 25 februarie, de la ora 12, meciul revanșă, pe terenul Academiei „C. Ciocoiu” de la Ruși-Ciutea. Facem o invitație pentru toți iubitorii de fotbal care au timp și care pot ajunge acolo… Veți vedea un meci frumos! Hai Bacăul!