Încurajată de un public fierbinte, CSM Bacău a început în trombă meciul cu Steaua, conducând cu 4-1 și 6-2. De la acest maxim, Steaua a egalat în doar 4 minute, iar apoi partida s-a desfășurat sub semnul echilibrului, dar cu gazdele având inițiativa.
Plusul de inspirație în atac și de fermitate în apărare, combinat cu intervențiile între buturi ale lui Grigoraș, au făcut ca CSmeii să intre la pauză cu un meritat avantaj de două goluri. Iar jocul și-a mai păstrat aceste trăsături preț de un sfert de oră, până la faza care avea să tulbure decisiv apele. La 17-15, G. Bujor aruncă spre poarta bucureșteană, mingea îl atinge pe față pe portarul stelist Iancu, faza continuă și în final marchează Ushal.
Dar, în urma protestelor vehemente ale oaspeților, arbitrii anulează golul și îl elimină pe Bujor, pentru 2 minute. Cu nervii întinși la maxim, CSmeii ratează câteva atacuri, iar Steaua înscrie în serie, astfel că în min. 51 trece pentru prima dată la conducere, cu 19-18. Minutele se scurg foarte greu, într-o atmosferă extrem de tensionată, cu Steaua în avantaj. Sandu Iacob încearcă o apărare avansată, ba chiar „algeriană” în ultimele două minute, însă Steaua își păstrase cumpătul, în ciuda unui formidabil asalt vocal al publicului. Cu o putere de penetrare mai mare decât oricând pe parcursul meciului, atacanții steliști marchează și își consolidează avansul.
Fluierul final găsește un public care îi huiduie copios pe arbitri. Și, imediat, îi copleșește cu aplauze meritate pe jucătorii băcăuani, care n-au jucat deloc rău. Ce putem spune? Așa a fost să fie! Avem mare încredere în jucătorii noștri, în ciuda înfrângerii de la Focșani și a celei de-acum.
Marcatorii CSM Bacău: Belchite 7, G. Bujor 4, Ushal 3, Serhel 3, Ivășchescu 2, Rotaru 1, M. Bujor 1, Ganchev 1; antrenor – Sandu Iacob.
Etapa viitoare, pe 17 septembrie, vom juca, în deplasare, la victorie. Dar nu pentru că întâlnim o nou-promovată, ci pentru că putem câștiga în fața oricărei formații din Liga Zimbrilor (excepția – Dinamo, se subînțelege).
Hai Bacăul