Un oarecare echilibru între cele două formații s-a menținut doar în primele zece minute ale partidei. Iar asta până când atacul CSM Bacău a greșit mai puțin. Pentru că fetele lui Adi Brezan n-au avut mari probleme în apărare, Spartac nedispunând de aruncătoare redutabile de la 9 m sau de extreme cât de cât eficiente.
În consecință, de la 5-3 în min. 9, meciul s-a transformat într-un galop de sănătate al gazdelor. De fapt, al oaspetelor, deoarece Spartac a fost desemnată gazdă, iar în actele oficiale ale meciului s-a păstrat acest lucru, chiar dacă partida s-a disputat la Bacău, printr-o înțelegere între cele două cluburi.
Marcatoare
– CSM Bacău: Verdeș 6, Todeilă 5, Dany Bârsan 5, Pădurariu 5, Butnariu 4, Hermeziu 3, Poiană-Țârdea 3, Bucurel 2, Vlad 1, Manoilă 1, Agrigoroaiei 1, Sofron, Bordeianu, Albu, Butacu, Daria Bârsan; antrenor – Adi Brezan;
– Spartac București: Ivan 7, Iștoc 6, Roșu 2, Săceanu 2, Chioibas 2, Lupea 1, Milculescu 1, Pascal 1, Halmagyi 1; antrenor – Vali Marinescu.
–
Să ne bucurăm de această victorie normală și de faptul că vom întâlni în turul secund al Cupei, pe la mijlocul lui februarie, o echipă din Liga Florilor. Asta însemnând, totuși, că vom părăsi competiția. Desigur, vom lupta din răsputeri, dar la stadiul actual al valorilor din Liga Florilor, vizavi de Divizia A, ar fi incorect să vindem iluzii suporterilor noștri. Cărora le mulțumim din nou pentru susținere și le urăm, din tot sufletul, un an 2024 cu sănătate, noroc și bucurii!
Hai Bacăul!