Aspectul meciului a fost unul de echilibru, cu CSM Bacău conducând în primele 20 de minute și cu oaspetele preluând apoi inițiativa pâna la finalul partidei. Practic, cele două echipe au semănat foarte mult, atât la reușite, cât și la greșeli. Diferența a fost dată de ratările noastre în momente cruciale, atunci când veneam din urmă.
Iar în loc să mergem pe valul entuziasmului și să egalăm, ne prăbușeam și o pierdeam din nou pe Constanța la patru goluri în față. Cu atât mai mult a fost dezamăgitor, cu cât ocaziile noastre apăreau în urma unor pase excelente, care ne lăsau o jucătoare singură cu portarul advers. Dar, asta e! Pasele respective sunt garanția că se poate mult mai bine. Ne vom consolida prestațiile!
Marcatoarele CSM Bacău: Poiană-Țârdea 8, Verdeș 7, Manoilă 6, Butnariu 6, Todeilă 1, Solonțanu 1; antrenori – Adi Brezan, Raluca Agrigoroaei.
Etapa viitoare, viner 20 septembrie, avem meci greu la Galați. Dar pentru echipa noastră, care a avut emoții în a se înscrie în campionat, orice meci nu poate fi decât un pas înainte. Hai Bacăul!