CSM Bacău – LPS Suceava 39-38 (21-17) / Handbal, CN Juniori 2, et. 2

Meciul a fost absolut spectaculos, prin ritmul ridicat şi răsturnările de scor. Publicul a fost cu sufletul la gură până în ultima secundă. Cu şapte secunde înainte de final, Darius Mihalcea a avut curajul unei pătrunderi pe stânga, finalizată cu o aruncare printre picioarele portarului sucevean. Gol❗️❗️❗️
Nu a mai fost timp nici măcar pentru o aruncare de la mijlocul terenului spre poarta noastră. Victorie❗️❗️❗️ Iar asta dintr-o situaţie ca şi compromisă cu doar două minute înainte de final, când oaspeţii ajunseseră din nou la conducere după mult timp, la scorul de 36-37.
Am răsturnat, la 38-37, dar am fost egalaţi şi mai aveam doar 14 secunde pentru a învinge. Şi a fost victorie, una de povestit nepoţilor❗️ Spectatorii jubilau❗️
Marcatori
– CSM Bacau: Todea 10, Butnaru 10, Lazaar 7, Mihalcea 5, Serban 3, Dinu 2, Buricatu 1, Nicu 1; antrenor – Adi Brezan;
– LPS Suceava: Carvaichi 11, Rusu 11, Puiu 6, Poenaru 4, Rusu 3, Bazga 1, Ungureanu 1, Marasin 1; antrenor – Razvan Bernicu.
Succesul s-a datorat dârzeniei şi unităţii de grup. Felicitări jucătorilor şi antrenorului Adi Brezan, care după meci ne-a declarat: “Suntem fericiţi de această victorie, care ne dă încredere. Ii felicit pe elevii mei pentru curaj, muncă şi abnegaţie. Menirea acestei echipe este de a creşte. Şi nu oricum, ci frumos. Suntem în primul an la această categorie, Juniori 2, şi avem multe de învăţat. Un an în plus de pregătire se simte, de aceea am şi suferit o înfrângere clară, în prima etapă, cu CSS Bacău, ai cărui jucători sunt cu un an mai mari. Dar a fost bine, am văzut unde ne situăm şi cât mai avem de progresat. Cred că suntem pe drumul cel bun”.
Următorul meci al CSmeilor noştri va fi pe 8 octombrie, la Vaslui.
Hai Bacăul!❗️❗️❗️
Scroll to top