Meciul s-a disputat la Roman, Sala „Narcisa Lecușanu” fiind ocupată de CN Gimnastică, iar echipa nemțeană refuzând să facă schimb, adică turul să se dispute la Piatra Neamț, iar returul la Bacău. Un pic de răutate din partea Feminei, în această împrejurare, dar asta e!
Așa că ne-a lipsit micul plus de energie și încredere pe care ni l-ar fi adus suporterii. Însă putem vedea partea bună. Această înfrângere trebuia să vină, pentru că e o parte firească a evoluției unei echipe care își propune mult. Nu suntem singuri pe lume, adversarii se antrenează și ei, au ambiții și luptă pentru a și le îndeplini. Aveam nevoie de această comparație și autoevaluare pe care o aduce înfrângerea.
Altminteri, meciul a avut două reprize diametral opuse, prima câștigată de nemțence cu 14-6, iar a doua de CSmeoaice, cu 13-6. Nu a lipsit mult pentru o egalitate perfectă, deoarece am avut 90 de secunde la dispoziție pentru a egala.
Marcatoare
– CSM Bacău: Dany Bârsan 4, Ungureanu 4, Daria Bârsan 4, Butnariu 2, Poiană-Țârdea 2, Manoilă 1, Motriuc 1, Agrigoroaie 1, Sofron, Grădinaru, Bordeianu, Hermeziu, Carp, Dinu, Măgirescu, Todeilă; antrenori – Adi Brezan și Costel Petrea;
– HCF Piatra Neamț: Macovei 8, Nica 6, Dumitriu 3, Lazăr 2, Roșca 1; antrenor – Dan Valentin.
Etapa viitoare, pe 26 noiembrie, avem un meci greuț la Iași.
Dar putem învinge! Hai Bacăul