A fost un meci între două echipe foarte bine așezate în teren, disciplinate tactic și cu mare ambiție. Nu am contorizat multe ocazii de gol, dar am urmărit cu sufletul la gură un fotbal intens, fără momente de răgaz. Din acest punct de vedere, derby-ul CSM Bacău – Foresta Suceava a fost superior multor partide de la Campionatul Mondial, în care s-a pasat excesiv, într-un ritm relaxat, pentru adormirea reciprocă a celor de pe teren. Pe ”Letea”, lupta pentru fiecare minge a fost aprigă, iar contactul între cele două formații foarte apropiat, în fiece secundă. Ceea ce individualizează Foresta este că încearcă să țină mingea cât mai în față, printr-un presing agresiv ce începe din careul advers.
De cealaltă parte, CSM Bacău se apără bine organizat, cu mult calm, și declanșează atacuri aerisite, în viteză, cu un mare grad de periculozitate. Cele două tendințe au compus imaginea primei reprize, iar până în minutul 41, când avea să fie deschis scorul, acțiunile de atac ale CSmeilor, desfășurate cu precădere pe partea stângă sau pe centru (cu Antal, Corban și Cozma veritabili ghimpi în coasta defensivei sucevene) păreau că-și vor găsi până la urmă drumul spre gol.
Sahru a încercat o execuție a la Pirlo, dar mingea a trecut un pic pe lângă vinclul din colțul lung. Și a fost invers față de așteptări, deoarece Suceava a marcat prin Muntean, care, lansat pe un culoar în unghi de 45 de grade spre poarta lui Grosz, a rezistat admirabil, pe picioare, la atacurile a doi apărători băcăuani și a șutat necruțător în colțul lung, pentru 1-0.
CSM Bacău a acuzat șocul, iar presingul obișnuit al Forestei s-a transformat pentru câteva minute într-un veritabil asediu asupra careului băcăuan, fără ocazii de gol, dar cu o permanentă circulație a balonului „pe semicerc”, de pe o extremă pe cealaltă, multe centrări și șuturi blocate. Din fericire, defensiva gazdelor a rezistat și s-a intrat la cabine doar cu 0-1.
De la vestiar, CSM Bacău s-a întors cu o mare dorință de a răsturna scorul. Deja se succedaseră rapid trei incursiuni ale lui Corban și Antal, pe stânga, până la restabilirea egalității în min. 48.
O pătrundere a lui Corban, finalizată cu o centrare, a fost respinsă de apărătorii Sucevei, dar mingea a fost recuperată de Jose Cozma, care a șutat cu sete în poarta oaspeților. 1-1, iar băcăuanii au mari rămas apoi câteva minute bune pe poziții avansate, profitând că erau pe val.
Putea fi 2-1 la mare ocazie din 7 m a lui Zaharia (min. 52), când portarul Forestei și-a salvat poarta printr-un excelent plonjon lateral. După care oaspeții și-au reocupat pozițiile avansate, iar băcăuanii au încercat să lovească pe contraatac, revenindu-se la aspectul primei reprize. Cu deosebirea că jucătorii ambelor echipe au purtat acțiunile cu și mai multă decizie decât în primele 45 de minute.
Putea fi 1-2 în min 67, la capul lui Muntean, același care deschisese scorul, dar reflexul uluitor al lui Grosz a salvat tabela de la schimbare. La cealaltă poartă, apărătorii suceveni au respins cu sacrificii două șuturi băcăuane, la capătul unor contraatacuri periculoase.
La primul șut, expediat de Strat, mingea a nimerit o ureche a unui adversar, provocându-i acestuia dureri atroce. La al doilea, aparținând lui Corban, un fundas sucevean a rămas întins minute bune, având impresia că are coastele rupte. În fine, meciul s-a terminat cu Suceava în presing și în atac, încercând fără succes să obțină cele trei puncte. S-a încheiat cu un 1-1 echitabil pentru două echipe care s-au dăruit total.
Credem că dacă partida s-ar fi disputat la Suceava tot remiză s-a fi încheiat, fiiindcă ar fi jucat aceleași cele mai bune două echipe ale seriei, pregătite de doi antrenori foarte buni, Popovici și Goian.
Acest egal ne-a trimis pe poziția a treia a clasamentului, deoarece Bucovina Rădăuți a învins, suprinzător, la Fălticeni, și ne-a egalat la puncte, având un golaveraj mai bun.
Vom juca la Rădăuți etapa viitoare, pentru a recuceri locul 2. Dar asta va fi tocmai la anul!
Până atunci: Hai Bacăul