Băieții noștri au avut un start de partidă extraordinar, distanțându-se la șapte goluri diferență (8-1) în min. 17, când Vasluiul a izbutit să înscrie abia al doilea său gol!
Tudor Stănescu deja avea un procentaj excelent, de peste 70 la sută (final de aprox. 45 la sută), însă performanța sa se datora în primul rând apărării din fața sa, care lăsa vasluienilor doar culoare de aruncare ușor de păzit.
Dar, pe măsură ce oaspeții își reveneau din corzi (după 15-6, min. 29), intervențiile lui Tudor salvau situații tot mai dificile. Până la urmă, el a fost (din nou) omul meciului, providențial și în minutele de final, când a stopat-o pe CSM Vaslui să se apropie la mai puțin de trei goluri.
Dar, deopotrivă, a fost și rodul reacției publicului spectator, care a simțit căderea favoriților și a ridicat nivelul încurajărilor, acoperind total galeria oaspeților.
Mulțumim (din nou) publicului!Una peste alta, a fost o victorie frumoasă, tocmai pentru că a lăsat un pic de loc suspsansului și pentru că toți jucătorii băcăuani au avut momentele lor de joc foarte bune, care au entuziasmat tribuna – așa explicându-se atmosfera de zile mari.
Marcatori
– CSM Bacău: Virbauskas 6, I. Stănescu 4, Esteki 4, Rogulski 4, G. Bujor 3, Ushal 3, Dospinescu 2, T. Stănescu 1; antrenor – Leonard Bibirig;
– CSM Vaslui: Chiratcu 6, Glendza 5, Pavel 3, Vucicevic 2, Hușanu 2, Ionescu 1, Yousefinezhad 1, Amihăiesi 1, Yashchanka 1, Acatrinei 1; antrenor – Ovidiu Mihăilă.
Victoria ne aduce pe locul 7, cel puțin până la disputarea partidei CSU Suceava – CSM Sighișoara. Etapa viitoare, pe 30 martie, avem un meci imposibil la Constanța, iar la o săptămână după aceea revenim acasă, pentru partida cu CSM București.
Așteptăm din nou mulți spectatori!
Hai Bacăul!