CSM Bacău – CSM Slatina 24-42 (11-22) / Handbal (f), Cupa României, turul I

Nu am reușit să ținem aproape de CSM Slatina decât în primele minute, în care am condus cu 1-0, 2-1 și 3-2, după care nu am mai avut argumente de joc împotriva prim-divizionarei, mai ales în ofensivă.
Lucruri pozitive din acest meci am putut desprinde câteva parade ale portăriței Larisa Bordeianu (inclusiv două aruncări de la 7 m parate), un gol superb de pe extremă a tinerei Ioana Ungureanu, câteva pătrunderi spectaculoase pe semicerc ale lui Dany Bârsan, execuțiile de la 7 m fără greșeală ale Mirunei Poiană-Țârdea.
Nu este prea mult. Mult este până departe, referindu-ne la echipă, în ansamblu, iar acum știm asta mai bine decât înainte, deoarece acest meci a fost ca o hârtie de turnesol. Partida a fost însă utilă pentru CSM Bacău, pentru experiența competițională pe care care ne-a adus-o, și ne bucurăm că am ajuns s-o disputăm.
Marcatoarele CSM Bacău: Poină-Țârdea 7, Daria Bârsan 5, Agrigoroaei 4, Dany Bârsan 3, Carp 2, Butnariu 1, Ungureanu 1, Motriuc 1; antrenor – Adi Brezan.
Vom relua campionatul pe 21 ianuarie, cu un meci la Făgăraș, iar prima partidă acasă o vom avea pe 28 ianuarie, cu HC Harghita.
Până atunci, vom trage tare la antrenamente. Hai Bacăul!
Scroll to top