CSM Bacău – CSM Rm. Sărat 0-2 (0-0), amical

Un meci util pentru ambele formații, în condițiile în care ele s-ar putea reîntâlni în barajul de promovare în L2. Am avut multe absențe în lot sau jucători nerefăcuți suficient după o gripă care ne-a afectat pe (aproape) toți Și am întâlnit o formație care s-a întărit considerabil față de acum un an, când pierdea în fața noastră, tot într-un amical, cu 4-1.
Meciul de azi a fost „returul” partidei disputate la Rm. Sărat, în urmă cu trei zile, câștigată de gazde cu 4-0. Deși CSM Bacău și-a creat câteva bune ocazii de gol, cei care au învins au fost tot râmnicenii, care au punctat de două ori prin același jucător, Keita, prima dată jucătorul de culoare reluând în plasă cu capul o centrare de pe dreapta, iar a doua oară „furându-i” mingea în careul mic lui Șuștac și marcând în poarta goală.
Antrenorul Cristi Popovici a folosit următoarea formulă de start: Țăranu – Mocanu, Adăscăliței, Ursu, Moroșanu, Șchiopu, Catău, Taciuc, Săvoaia, Corban, Unghianu; pe parcurs, au mai intrat Șuștac, Acatrinei, Strat, Florea, Horvat, Gherasim, Viorică.
Următorul meci de pregătire al CSM Bacău va fi tot pe „Letea”, cu Aerostar, pe 2 martie. La o săptămână după aceea, formația noastră va relua campionatul cu un meci acasă, contra Științei Miroslava.
Scroll to top