O primă repriză atât de deplorabilă am mai avut doar anul trecut, când am pierdut la scor contra lui CSU Suceava. Echipa noastră a încercat să joace rapid o unică schemă de joc, cu pase și încrucișări, pe care oaspeții au dejucat-o fără probleme, recuperând mingea și taxându-ne din atac pozițional sau din contraatac. Nu am oferit publicului niciun motiv de entuziasm, așa că nici din tribună nu a putut veni veeun sprijin.
Aspectul reprizei secunde a fost cu totul diferit. Am marcat în doar șapte minute cât în primele 30, atacând poarta mai direct. În min. 44, CSM Bacău recuperase cinci goluri din pasivul de 10 de la pauză. A ținut asta până la time-out-ul cerut de George Buricea, după care diferența a început din nou să crească, pînă s-a refăcut diferența de la pauză. Din acest meci cu cifre întunecate pentru noi am găsit totuși, sclipirile lui Ionuț Stănescu (care s-a remarcat împotriva fostei sale echipe!) și, pe alocuri, ale portarilor Freiwald și Cozma.
Nu e o rușine să pierzi contra Constanței, o echipă redutabilă la toate capitolele, dacă nu-ți dezamagești suporterii prin prestația pe care o ai. Dar tocmai asta s-a întâmplat pe parcursul unei întregi reprize și pe finalul celei de a doua.
Marcatori
– CSM Bacău: Stănescu 6, G. Bujor 4, Dospinescu 3, Rotaru 2, M. Bujor 2, Ushal 2, Esteki 2, Belchite 1; antrenor – Sandu Iacob;
– CSM Constanța; Brasseleur 12, Ravnic 6, Drăgan 5, Nikolic 4, Stankovic 2, Andrei 1, Komogorov 1, Susanu 1; antrenor – George Buricea.
Fuga de răspundere
După meci, antrenorul Sandu Iacob avea să declare pentru presă: „Ăsta e nivelul pe care îl avem acum. Sunt multe cauze care au dus ca echipa asta să arate în felul acesta. Așteptăm finalul contractelor ca să putem povesti despre perioada aceasta. E o chestiune pe care aș vrea să mi-o asum, dar nu-i doar vina mea ceea ce se întâmplă în acest moment. Așa că așteptăm finalul contractelor”.
Trăim într-o țară liberă, în care fiecare poate spune ce vrea și poate fi ”misterios”, lăsând rezerva unor mari dezvăluiri ulterioare. Dar în care oricine este atacat are dreptul la replică. Iar staful administrativ al clubului nostru, vizat că ar fi avut ingerințe oculte și dăunătoare în activitatea lui Sandu Iacob, răspunde astfel:
– Oriunde în lume, un antrenor căruia nu i-a fost retrasă nici măcar o atribuție este principalul responsabil de prestația sportivilor săi; dl. Iacob este singurul care stabilește și aplică direct tematica antrenamentelor, modul de pregătire și de abordare tactică a meciurilor, în orice moment al acestora; el, singur, hotărăște cine joacă și cine nu;
– Clubul nostru a oferit jucătorilor și antrenorilor condiții foarte bune din toate punctele de vedere – financiar, de antrenament, refacere, masă, cazare; pentru toate acestea, secția are un buget mai mare decât oricând și la fel este și salariul antrenorului principal;
– Salariile și celelalte drepturi ale antrenorilor și jucătorilor sunt achitate la zi; toate contractele au fost respectate în litera lor.
– Față de anul trecut, lotul a fost completat numeric și valoric;
– Pentru toate acestea, este normal ca atât publicul, cât și conducerea clubului și forurile care ne conduc (Consiliul Local și Primăria) să aibă pretenții la prestații mai bune, în mod constant, ale echipei. Nu sunt pretenții exagerate, cum ar fi ocuparea unui loc de cupă europeană! Dar nici situarea în „lumea a treia” a Ligii Zimbrilor nu mai este acceptabilă. Este motivul pentru care conducerea clubului ia atitudine! Cine percepe asta ca pe o presiune imensă și nedreaptă, și nu ca pe o responsabilizare înseamnă că nu este suficient de profesionist și competent.
– Referitor la acel „așteptăm terminarea contractelor”, ne întrebăm: „așteptăm”, pur și simplu, cu astfel de evoluții jenante, iar salariul să meargă în continuare? Fără să ne asumăm nimic? Foarte convenabil!
Răspunsurile se opresc aici. Deja sunt prea multe și evidente (dar mai avem!), iar asta ar trebui să-l responsabilizeze pe dl. Sandu Iacob.