Meciul a fost extrem de echilibrat, cu multe răsturnări de scor. Niciuna dintre echipe nu a reușit să se desprindă la mai mult de două goluri. Ținând cont de acest aspect, dar și de numărul mare al greșelilor de arbitraj, scorul a fost unul just.
Foarte probabil, dacă una dintre echipe ar fi învins, cealaltă ar fi avut tot dreptul să-și pună înfrângerea în cârca arbitrilor. Mai bine așa, cu toate că CSM Bacău a avut ultimul atac (în inferioritate numerică), iar o victorie i-ar fi securizat în bună măsură poziția de lideră. Rămânem cu o victorie în fața ACS ”Lucian Bute”, în condițiile în care meciul retur va fi, de asemenea, sub semnul imprevizibilului.
Despre joc, putem spune că a fost unul al luptei și al apărărilor. Și nu ne referim doar la dispozitivele din preajma semicercurilor de 9 m, ci și la replierea de cele mai multe ori perfectă a celor două echipe, când ratau atacurile. Nu este o întîmplare că Bacăul și Galațiul și-au câștigat seriile regionale. Sunt două echipe bune și probabil că vor reuși să acceadă în turneul final.
Marcatoare
– CSM Bacău: Daria Bârsan 7, Poiană-Țârdea 6, Dany Bârsan 4, Măgirescu 3, Ungureanu 3, Todeilă 2, Solonțanu 1, Sofron, Grigoraș, Grădinaru, Bordeianu, Hermeziu, Iordănescu, Butacu, Dinu; antrenor – Adi Brezan;
– ACS ”Lucian Bute” Galați: Ababei 10, Gavrilă 8, Constandache 3, Anghel 2, Iorga 2, Lupea 1; antrenor – Nicoleta-Bianca Vlad.
Acum, urmează meciul din deplasare cu cealaltă echipă a Galațiului, CSM, aflată la 3 puncte în spatele nostru. Va fi greu pentru noi, fără discuție, dar va fi și mai greu pentru adversara noastră.
Hai Bacăul!