Devenit celebru în toată lumea pentru titlul mondial al săritorilor de mare înălțime de la Fort Lauderdale și pentru cele două etape (Boston și Paris) câștigate din Red Bull Cliff Diving World Series, Constantin Popovici (CSM Bacău) a avut o prestație foarte bună și coborând de la 27 m la 10 m. S-a întâmplat la Cracovia-Malopolska, în cadrul concursului de platformă 10 m al Jocurilor Europene.
Costa Popovici – singurul săritor din lume care abordează săriturile de la mare înălțime și pe cele clasice, s-a situat în Polonia pe locul 5, luptându-se de la egal la egal cu săritori de top mondial la 10 m, reprezentanți ai unor mari școli de sărituri – precum Marea Britanie, Germania, Italia și Ucraina, care și-au împărțit cam toate medaliile la Cracovia.
De altfel, proba de platformă 10 m a fost câștigată de Timo Barthel (GER, 435,40 p), urmat de Robbie Scot Lee (GBR, 413,20), Riccardo Giovannini (ITA, 411,20) și Benjamin Cutmore (GBR, 410,75). Popovici a avut 398,90 puncte, luptând pentru medalie până în ultima clipă, el având trei sărituri cu coeficient de dificultate 3,6, suma coeficienților săi fiind a doua din tot concursul. Curajul și pasiunea pentru risc sunt a doua sa natură!
Obiectivul realist al lui Popovici pentru Jocurile Europene a fost doar calificarea în finala de 12, iar locul 5 poate fi considerat o depășire a obiectivului.
Felicitări, încă o dată, Constantin Popovici!
Felicitări antrenorului Adrian Gavriliu!
Cei doi vor pleca din Polonia în Italia, unde, pe 2 iulie, se va desfășura etapa a 3a Red Bull Cliff Diving World Series, acolo unde obiectivul lui Popovici, la fel de realist, este ocuparea locului 1. Succes!