Istoria s-a repetat. Bravo, băieți!
CSM Bacău – Minaur Baia-Mare 32-24 (16-9)
La fel ca în sezonul trecut, CSM Bacău a ajuns între cele mai bune patru din Cupa României datorită unei victorii cu Minaur Baia-Mare. Atunci, ca și acum, formația maramureșeană era favorită la victorie, dacă luam în calcul pozițiile ocupate de cele două echipe în clasament.
Calculele hârtiei n-au corespuns raportului real de forțe. CSM Bacău a fost mult mai bună, luând conducerea în min. 3, pentru a nu o mai ceda până la finalul meciului. Desprinderea decisivă s-a făcut după min. 13, când, de la 5-5, băcăuanii au marcat 12 goluri și n-au primit decât cinci. Apărarea fermă (Capotă fiind declarat omul meciului), portarii inspirați (V. Rusu a apărat dumnezeiește) și contraatacul eficient au fost cheia victoriei. Cu toată strădania lui Minaur de a reveni în cărți, diferența minimă a fost de doar 2 goluri (18-20, min. 44), sporind la 8 goluri în ultimul sfert de oră. Altfel spus, o victorie fără emoții a CSmeilor noștri, contra unei echipe cu mari pretenții.
Iar asta arată că avem un antrenor extrem de capabil și o echipă valoroasă și de caracter, care ar fi avut un cuvânt greu de spus în campionat, dacă n-ar fi avut ghinionul infectării întregului efectiv cu Sars Cov 2 – adică vreo opt-nouă etape compromise.
Marcatorii CSM Bacău: G. Bujor 8, Crnoglavac 6, Păunică 5, Sretenovic 5, M. Bujor 3, Huta 3, Capotă 1, Iordachi 1; antrenor – Sandu Iacob.
În Final Four, suntem cotați cu ultima șansă la câștigarea trofeului, dat fiind că toate celelalte șapte echipe din sferturile de finală au terminat campionatul între primele 8. Noi, pe 11. Dar suntem încrezători în șansa noastră. Hai Bacăul!
Deocamdată, știm că în Final Four mai este calificată Dobrogea-Sud Constanța, după victoria cu 29-24 contra Politehnicii Timișoara. Celelalte două semifinaliste urmau să se decidă din partidele Potaissa Turda – Steaua și Dinamo – CSM București.