În sfârșit, după ce a fost rezolvat un șir nesfârșit de formalități, interul-stânga iranian Sajad Esteki este în curtea CSM Bacău! Nu am anunțat acest posibil transfer, tocmai pentru că am fost conștienți de piedicile care se puteau ivi, dar care, din fericire, au căzut în trei luni. Dar tot a mai rămas o mică problemă de rezolvat, așa că, după toate probabilitățile, antrenorul Sandu Iacob îl va putea utiliza prima dată în deplasarea cu CSM București, din etapa a șasea. Coincidență – CSM București a fost ultima echipă la care Sajad a evoluat în România. El se mai remarcase și la Dinamo, cu care a câștigat campionatul, de două ori.
“M-am întors cu bucurie în România. Sunt bine pregătit și gata să dau totul pentru CSM Bacău, despre care am auzit lucruri bune și unde am fost foarte bine primit”, a fost prima declarație a lui Esteki în Sala Sporturilor, cu ocazia primului său antrenament.
Sajad Esteki (32 ani, 1,88 m înălțime) s-a făcut remarcat încă din 2009 și 2011, când a cucerit titlul de golgeter al CM Tineret organizate în Tunisia și, respectiv, Grecia. Scouterii l-au urmărit, așa că în 2015, evolua deja în Germania, la Stuttgart, după care, din 2016 au urmat evocații ani la Dinamo și CSM București, cu două titluri de campion și un loc secund. De la București, traseul său a urmat Rennes (Franța), Al-Arabi (Kuweit) și Eger-Esterhazy (Ungaria), toate fiind echipe de primă ligă. Este component de bază al naționalei Iranului.
Un jucător tehnic, rapid și cu detentă, cu aruncări precise, Sajad este un marcator de temut pentru toate adversarele CSM Bacău. Îi urăm, din toată inima, SUCCES