Handbal CSM Bacau CSM Bucuresti

Băieți minunați, victorie mare!

CSM Bacău – CSM București 29-28 (13-11)
Am izbutit surpriza! Patru victorii consecutive! Am mai avansat un loc în clasament!

Un cadou mai frumos pentru suporterii handbalului băcauan nu se putea, decât această victorie contra uneia dintre marile forțe ale Ligii Zimbrilor (locul 4 în clasamentul la zi) – un club cu buget incomparabil mai mare decât al nostru, înglobând internaționali români și stranieri cu pretenții. Asta în condițiile în care am avut șase jucători accidentați, între care golgeterul Crnoglavac

Mulțumim, dragii noștri, pentru acest cadou de Crăciun
Dacă sunt unii “prieteni” care spun că CSM Bacău a adus handbalul băcăuan pe marginea prăpastiei, noi demonstrăm că avem o echipă mai bună decât oricând în scurta noastră istorie. Cu perspective de mult mai bine!

Meciul cu CSM București a fost echilibrat și tensionat din primul până în ultimul minut. Cele două formații s-au enervat reciproc, egalând prompt de fiecare dată când una dintre ele era cu un gol sau două în spate. A fost chiar și o situație, în min. 40, când CSmeii au primit o dublă eliminare (Rotaru și Coric), dar Serhel a marcat în inferioritate numerică, menținând cursa umăr la umăr. În minutul 60, s-a intrat cu scorul de 28-28. Apărările au fost feroce, însă echipa noastră a izbutit o acțiune pe semicerc, oprită prin fault. Mai erau 2 secunde, iar nervii au cedat. Doi jucători bucureșteni au fost eliminați, după care Serhel a marcat golul victoriei din aruncare de la 7 m.

Cuvintele sunt sărace pentru a descrie bucuria jucătorilor și a noastră, a celor care urmăream partida cu sufletul la gură. Da, avem o echipă foarte bună și inimoasă și antrenori extraordinari – să îi numim pe Sandu Iacob și Sandu Acsinte.
Marcatorii noștri: Sretenovic 9, Serhel 8, Coric 5, Stănică 3, Iordachi 2, Păunică 1, Saldatsenka 1.

Ce va mai fi după 31 decembrie, nu știm. Din cauza evoluției imprevizibile a pandemiei de Covid 19, nu a putut fi stabilită o modalitate de desfășurare a returului. Dar, atunci când se va relua campionatul, CSM Bacău va fi gata să alinieze o echipă pe cinste, una dintre cele mai bune ale Ligii Zimbrilor. Și sperăm să o vedem în fața propriilor suporteri, care vor striga ”Hai Bacăul!!!”.

Foto: Alex Nicodim via www.handbalmania.ro

Scroll to top