Atleții noștri de top confirmă

Participând la Naționalele de Seniori și Tineret U23 Indoor de la București, fondistul Alexandru Nicolae Soare a cucerit medalia de aur în proba de 3000 m (timpul de (8:10,81 – un timp bun, conform evaluării proprii și a antrenoarei Cristina Alexe) și argintul la 1500 m, această ultimă probă nefiind o specialitate a sa.

Federica Apostol (antrenor – Aura Balaban) a cucerit medalia de bronz la Senioare, în proba de săritură în înălțime (1,70 m) și, totodată, medalie de argint la U23.

În fine, Alexia Dospin (antrenor – Aura Balaban) s-a situat pe un onorant loc 6 la Senioare și pe locul 4 la Tineret U23 în proba de triplusalt, ea fiind acum în vârstă de doar 18 ani.

Felicitări celor trei sportivi și mult succes la marile competiții naționale și internaționale din timpul acestui an!

Scroll to top