CSM Bacău – Potaissa Turda 36-31 (18-13)
Am intuit corect că echipa noastră coace o surpriză pentru turneul de la Cluj! A fost victoria contra Potaissei Turda, într-o manieră extrem de convingătoare. Practic, de la jumătatea reprizei I, când a izbutit o desprindere la 5 goluri, CSM Bacău nu i-a mai dat nicio șansă Potaissei. Diferența s-a păstrat mereu în marja a 4-6 goluri în favoarea echipei noastre, care a beneficiat de un trio Târzioru-G. Bujor-Sretenovic inspirat și cu mare poftă de gol.
Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât CSmeii pierduseră în ziua anterioară în fața Sucevei, cu 30-28, iar cu un meci înainte nu le puseseră probleme celor de la Dinamo, scor 25-31. Pentru Turda a fost doar a treia înfrângere, precedentele fiind cu Dinamo și Steaua, dar demult, în turul campionatului. Asta validează încă o dată că în Liga Zimbrilor oricine poate învinge pe oricine, în ciuda faptului că diferențele valorice există și sunt recunoscute de toată lumea.
Plecăm de la acest turneu de la Cluj-Napoca cu 2 victorii și 2 înfrângeri, care ne-au permis să mai urcăm un loc în clasament, până pe 10. Și este o mândrie pentru noi că am fost mai buni în meciurile directe decât CSM București, CSM Focșani, Poli Timișoara, Steaua, Minaur Baia-Mare și, acum, Potaissa Turda, adică, 6 echipe de play-off ori cu pretenții justificate de a pătrunde în acest segment.
Marcatorii echipei noastre: Sretenovic 10, Tîrzioru 8, G. Bujor 8, Rotaru 3, Coric 3, M. Bujor 2, Iordachi 1, Rusu 1; antrenor – Sandu Iacob.
Dispunem de puțin timp pentru odihnă, deoarece de duminică, 18 aprilie, începe turneul de la Turda, în care vom întâlni, pe rând, CSM Vaslui, HC Buzău și CSM Focșani. Cunoștințe vechi, rivalități mocnite, meciuri grele. Dar avem, nu-i așa?, motive justificate de optimism.
Hai Bacăul!