O cursă de doar 2 metri, de la podea până deasupra capului, este la fel de grea ca una de cros pe șosea, de la Bacău la Onești! Este cursa pe care o fac halterofilii, iar fetele de la CSM Bacău o câștigă la toate concursurile lor naționale, dar și în Europa.
Gabriela Daviduță și Cosmina Pană au cucerit medaliile de aur la Campionatele Naționale Under 23 de la Bascov (Argeș), confirmându-și valoarea demonstrată de câțiva ani încoace. Elevele antrenorilor George și Ion Călin sunt în grafic pentru Campionatele Europene U23, care anul acesta se vor desfășura la Rizzyn (Polonia), în perioada 25 octombrie – 3 noiembrie. FELICITĂRI ȘI MULT SUCCES